Cu dor și drag ne-am reîntâlnit astăzi la sediul Asociației Salva.
„Mugurașii” au repetat dansuri alături de instructorul lor, Ionel Olteanu. El îi învață pași moșteniți de la străbunii noștri, pe care astăzi îi dansează copii care ajung cel mult o dată pe an în România, iar unii dintre ei nu ajung deloc.
Fiind o zi superbă de primăvară, Laura a ținut orele de limba română afară, la umbra copacilor din curte, împreună cu cele două grupe. În apropierea datei de 23 aprilie – Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor – copiii au vorbit despre cărți, au citit și au descoperit scriitori români.
În același spirit, Camelia i-a învățat pe cei mai mici cum să creeze o carte.
Bogdana și Alexandra Rusu au rugat-o pe mămica lor să aducă la asociație ouă roșii. O vorbă din bătrâni spune că cei care ciocnesc ouă roșii se vor întâlni și în lumea de dincolo. Le-am ciocnit cu bucurie, pentru că ne dorim să fim împreună — și aici, și acolo.
Mulțumim fetelor pentru această lecție atât de frumoasă!
© Copyright 2023