Jocul Berii

  Pe Valea Someşului, şi cu precădere pe Valea Ţibleşului, cuvântul “bere” desemna un obicei anual.Berea era numele jocului care avea loc în a doua zi de Crăciun. “Nu ştiu de unde îi numele de bere pentru acest obicei. Poate că, chiar de la berea deastăzi, pe care o bem la halbă. Se zice că o doua zi de Crăciun s-a adus pentru prima dată bere în sat, şi de aici numele” , îmi spune Păltineanu Damian, un locuitor al acestor meleaguri de cănd se ştie. Spre deosebire de satul Chiuza, unde “bere” se numeau toate jocurile de la Sărbătorile de iarnă, în Dumbrăviţa, berea are o dată fixă: 26 decembrie.

  Cei patru tineri îşi alegeau casa unde făceau berea, de obicei mai în centru la Ionaş, sau la Todoru lui Ştefan. Berarii promiteau o zi de clacă celui la care făceau jocul, şi adeseori mai dădeau şi bani din cei adunaţi. Taxa era doar pentru feciori, spre deosebire de satele vecine, unde taxa era şi pentru fete. Apoi, trebuia să vorbească din timp cu muzicanţii, pentru a nu fi băgaţi pe alte sate. Diuganii aveau muzicanţi buni în sat. Iată ce spune Pugna Gheorghe, de 20 de ani din  CăianuMic, în “Sociologia românească” nr.10-12 – 1938: “După scârşâitul lui Costan, nu-ţi vine să joci. Dar când zice Victor din Dumbrăviţa sau Săsărmanul, picioarele merg singure şi oi juca zile întregi şi nu ţi-ar trebui de mâncare”. Lăcătuş Victor, cum îi spuneau sătenii Bojoca, era după cum spune Gh.Reteganul în articolul său, “meşter mare în strune”. De cele mai multe ori rămânea să cânte în Diug, şi doar când nu-i convenea preţul pleca pe alte sate. El a lăsat moştenire vioara fiului său Ioan, “Ionucu lui Victor” cum i se zice în sat, care şi acum la 70 de ani, “mai scârţâie cu vioara, şi mai vine pe la case cu capra”. Ceteraşii erau angajaţi pe toate sărbătorile de iarnă, până în pâna duminica după Bobotează. În ziua de Crăciun nu era voie să se facă joc, nici în ziua de Paşti, obiceiuri  păstrate până astăzi de Dumbrăviţa. “Într-un an am vrut să încercăm ceteraşii în ziua de Crăciun. Ne-am adunat toţi în timpul  vecerniei şi cercetaşii au început să zică. A venit popa bătrânu de la biserică şi ne-a  luat cetera”, îmi spune un bătrânel drăguţ, care este îmbrăcat ca un ţăran adevărat,Haiduc Sebastian.

Abia se aştepta berea. Acum fetele îşi scoteau în sat cele mai frumoase costume populare, cusute în postul Crăciunului.   “Apoi noi eram îmbrăcate în portul popular cum i se spune aici, care este păstrat acum doar de noi bătrânii. În picioare opinci şi obiele din pănură, cămaşa cu ceiţă încreţâtă, poale din cânepă şi abia mai târziu din bumbac, ceptare cu pene roşă, zadii mândru vârstate cu alesături de cele mai noi apărute în sat sau în satele vecine”, descrie costumul cu suflet parcă dorind să mă convingă de valoarea lui, Haiduc Maria. Nici feciorii nu se puteau prezenta oricum la joc, trebuiau să aibă şi ei hainele “noi”: “Noi aveam haine făcute de mama sau de sora noastră. În picioare de sărbători lăsam opincile şi luam cizme lungi cu tureac, cămeş lungi până la genunchi, cu câteva şâre pe umeri şi pe gulerul cămeşii, ceptare albe cu flori negre, cioareci, curele late negre. Din Năsăud am luat apoi cureaua cu mărgele şi brâu, clopu cu păun şi pieptarul cu ciucuri. Iarna avem în cap cuşme cu o floare de muşcată ruptă de acasă. Parcă acum  văd cum stăteau pe margine şi fumau pipe” , spune cu nostalgie Haiduc Sebastian.

   Organizatorii mergeau mai repede la casa închiriată pentru a amenaja spaţiul pentru joc. Jocul începea după ieşirea de la biserică. Interesant este faptul că în timpul vecerniei jocul se sista, tot tineretul mergând la biserică şi revenind după aceea. Iată un sat cu oameni care ştiu să cinstească cele sfinte. Feciorii duceau la joc horincă. ,,Pântru bere, noi fetele făceam câte un coloc mare, rotund, de grâu, apoi o oală de găluşte, ducem coaste de porc nefierte şi făceam acolo tocană, o oală de 15 litri. Atunci nu erau atâtea scoverze şi scofele cum sunt amu atâtea turte”. (Cotuţiu Paraschiva).Era o serie de joc, la care participa tot satul. Apoi, după Vecernie, rămâneau doar cei care aveau feciori şi fete. Seara se puneau mesele. Pe mese se puneau colaci, sarmale şi tocana preparată de fete acolo, la bere, pe soba gazdei.Pe când la Căianul Mic se băgau mesele, după ora 12 noaptea, la Diug se scoteau, fiind joc şi voie bună. “Se făcea masa, se mânca, se dârlăia, cânta şi se sta la mese. După aia se scoteau mesele şi se apucau la joc, băteau în pinteni, învârteau fetele pe sub mână, Doamne ce fain era”. (Cotuţiu Paraschiva).

Spre dimineaţă toată lumea era într-o veselie fără seamăn. Orchestra compusă dintr-un ceteraş la vioara I, un secund şi un contrabas sau primaşul, contralăul şi cordunaşul cântau toată noaptea de răsuna tot satul. A treia zi de Crăciun dimineaţa toate lumea era la biserică, unii mai adormiţi ca alţii, dar nu se concepea să lipsească de la slujbă. Şi a treia zi era joc, dar acum nu se mai numea bere spre deosebire de satele învecinate unde bere era numele tuturor jocurilor. La jocul de-a treia zi veneau şi lătureni din satele vecine. “Veneau lătureni cu căruţele, de a”ardeau” căruţele de fain ce erau. Veneau din Piatra, Mireş, Chiuza, Săsarm, Mogoşmort (Mogoşeni), Căian, Spermezeu.